La Cahul a fost inaugurat Hub-ul Regional pentru Afaceri Sociale

CCI a RM vă informează că în data de 21 septembrie 2022, cu suportul financiar al Uniunii Europene, la Cahul a fost inaugurat Hub-ul Regional pentru Afaceri Sociale, care va susține crearea și dezvoltarea a 20 de întreprinderi sustenabile în domeniul antreprenoriatului social.
Noul Hub lansat va oferi suportul necesar antreprenorilor sociali din regiune, care vor contribui la dezvoltarea economică atât a regiunii Cahul, cât și a raioanelor Cantemir și Taraclia.
Dezvoltarea antreprenoriatului social din regiune, care va include activități de fabricare a producției, de executare a lucrărilor sau de prestare a serviciilor pentru soluționarea unor probleme sociale va genera locuri noi de muncă pentru localnici.
În cadrul evenimentului au participat: Excelența sa, domnul Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova; d. Nicolae Dandiș, Primarul municipiului Cahul; d. Dunas Nicolae, Președintele Raionului Cahul și d. Sorin Mereacre, Președintele Fundației Est-Europene.
Totodată, d. Vasile Dincă și Maria Pasat au prezentat istoriile de succes ale celor 2 Întreprinderi sociale locale: A. O. PRO-LUMINA și Vibe Academy. Am primit o deosebită plăcere să audiem experiența frumoasă a celor 2 întreprinderi care contribuie la dezvoltarea comunității locale.
Ne bucurăm enorm pentru prezența tuturor invitaților din cele 3 raioane de implementare a proiectului: antreprenori locali, reprezentanți ai societății civile, ale autorităților publice, mediul academic și meșterilor locali care au expus lucrările în holul organizației.
_______________
Hub-ul a fost inaugurat în cadrul proiectului „Valorificăm potențialul societății civile pentru promovarea și dezvoltarea antreprenoriatului social în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat de Suedia și implementat de către Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Keystone Moldova și Centrul Contact. Hub-ul a fost lansat prin intermediul unui grant, în valoare de 40.000 euro, obținut prin concurs deschis de către Filiala Cahul a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.
Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene, Uniunii Europene sau al Suediei.

Distribuie acest articol: