În perioada 19-20 aprilie 2023, beneficiarii Acceleratorului afacerilor sociale, gestionat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), au participat o vizită de studiu la Fundația „Alături de Voi” (ADV), or. Iași, România.
La vizita de studiu au participat colaboratorii CCI și 12 reprezentanți ai companiilor, membre a Acceleratorului Afacerilor Sociale, Regiunea Centru.
Vizita de studiu a fost organizată în scopul însușirii celor mai bune practici europene din domeniul economiei sociale și creșterii gradului de responsabilitate socială și antreprenorială.
În prima zi a vizitei, Delegația CCI a RM, s-a întâlnit cu Angela ACHIȚEI, președinta Fundației ADV România, care a prezentat modele de bune practici din economia socială din România și a prezentat principalele realizări ale ADV România.
În cadrul întrevederii, Angela ACHIȚEI, a menționat că ADV Romania, este unul din promotorii economiei sociale în România. Misiunea Fundației este incluziunea persoanelor cu dizabilități și din alte grupuri vulnerabile.
Potrivit Președintei ADV România, dezvoltarea economiei sociale este foarte importantă, mai ales într-o societate și o lume cu multe schimbări și cu multe transformări. Dnei a menționat că recent, la 18 aprilie 2023, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) a adoptat rezoluția „Promovarea economiei sociale și solidare pentru o dezvoltare durabilă” (A/77/L.60). Rezoluția oferă o definiție oficială pentru economia socială și solidară și recunoaște că aceasta poate contribui la realizarea și localizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă.
Cu suportul mai multor proiecte, idei și inițiative materializate, ADV România a reușit să creeze 7 produse, pentru o abordare integrată în domeniul economiei sociale:
- Clubul Tinerilor – centrul de zi pentru copii și tineri din categorii defavorizate, inclusiv cu dizabilități.
- UtilDeco – întreprinderea socială de inserție care a creat peste 150 de locuri de muncă, din care mai mult de jumătate pentru persoane cu dizabilități și din alte categorii vulnerabile.
- JobDirect – întreprinderea socială și prima Agenție de Plasare și Asistență la Locul de Muncă din România, specializată pe angajarea persoanelor cu dizabilități pe piața munci.
- travel – întreprinderea socială – tour operator în domeniul turismului. Susține ONG-uri și afaceri sociale dezvoltând comunități.
- Academia ADV – promovează educația, cercetarea, politicile publice și inovarea socială, în domeniul economiei sociale.
- OPYA – prăjitoria de cafea în care sunt angajate persoane provenind din medii defavorizate și cu dizabilități.
- AFIN – prima instituție financiară nebancară din România cu capital privat dedicată exclusiv sectorului economiei sociale.
Totodată, în cadrul vizitei de studiu au fost abordate subiecte privind managementul afacerilor sociale, apelarea la programe și proiecte de suport financiar pentru întreprinderile sociale, motivarea și suportul angajaților, care întâmpină provocări legate de adaptarea la locul de muncă și dezvoltarea competențelor de relaționare-comunicare-interacțiune la locul de muncă.
Programul vizitei a mai inclus vizita la 7 întreprinderi sociale, care activează în domenii precum: servicii educaționale, horeka, producție și comerț și au reușit să se dezvolte și să prospere cu ajutorul Fondurilor Europene.
Vizia a fost organizată în cadrul proiectului „Valorificăm potențialul ONG-urilor pentru promovarea și dezvoltarea antreprenoriatului social în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia, fiind implementat de către Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Keystone Moldova și Centrul CONTACT.